miercuri, 11 noiembrie 2009

Testul M&M şi testul Tic-Tac

Am văzut azi un film: Age of Stupid.
Este vorba de încălzirea globală. Şi m-a dus la formularea urmatoarei analogii:

Există în psihologie un test numit „M&M” după acele bombonele. Se petrece cam aşa:

Un experimentator îi pune unui copil în faţă câteva bombonele. Îi spune
apoi că trebuie să plece câteva minute şi că, dacă până se întoarcere nu le mănâcă, va primi o cutie întreagă. Copilul poate deci alege să mănânce pe loc cele câteva bombonele sau să aştepte şi să primească mult mai multe.

Testul verifică astfel dacă acel copil a atins o anumită treaptă a dezvoltării mentale, şi anume aceea de proiectare înainte în timp. Dacă acel copil trece testul înseamnă că e capabil să îşi amâne plăcerea imediată pentru una mai târzie, dar mai mare.

Testul Tic-Tac* este unul care este aplicat acum nu unui individ, ci oamenilor în general. Avem posibilitatea să consumăm acum tot ce putem sau să reducem consumul. Suntem noi oare capabili să ne abţinem de la consumul fără discernământ al resurselor Terrei pentru o recompensă viitoare? Sau pentru evitarea unei pedepse de mărime planetara?

Om muri şi om vedea! Tic tac tic tac...

* Titlul a fost dat de Raluca de la British Council.

joi, 5 noiembrie 2009

Un grup de neurocercetatori de la universitatea din

Un grup de neurocercetatori de la universitatea din...

Hai, continuati voi, sa vedem ce s-a deXcoperit, ce va fi sau ce ar trebui.

duminică, 18 octombrie 2009

joi, 30 octombrie 2008

Beautiful Science Network - International Declaration

Intre 23 si 26 octombrie a avut loc la Istanbul o intalnire a comunicatoriilor de stiinta din 10 tari europene si asiatice. Reuniunea a fost organizata de British Council. La sfarsitul acesteia s-a lansat o declaratie comuna si a fost constituita Reteaua Beautiful Science.

Echipa romaneasca a fost constituita din 13 persoane: 2 coordonatori de la British Council si 11 finalisti ai concursului de comunicatori de stiinta FameLab organizat de British Council.

Mai multe detalii pe www.sciencenewspaper.eu

Mai jos apare traducerea (draft) in romaneste a acestei declaratii-manifest care ar trebui sa constituie o afirmare a intentiilor acestei retele internationale.

Beautiful Science Network - Declaraţia Internatională

Noi, tineri oameni de stiinta si comunicatorii de stiinta, suntem pasionați de comunicarea importanţei și frumuseții ştiinţei. Adunați împreună de British Council, constituim Beautiful Science Network pentru a favoriza o mai profundă apreciere a ştiinţei la nivel global. Ştiinţa joacă un rol vital în fiecare aspect al vieţii, dar este adesea înţeleasă greşit şi subevaluată. Ne-am luat angajamentul de a asigura viitorul ştiinţei cu beneficii directe pentru democraţie și îmbogăţirea culturii noastre.

Educaţia bună implică o comunicare excelentă și inspira mai multe persoane pentru a face din stiinta o cariera. Noi aspirăm la lărgirea participării celor informați din punct de vedere stiintific la procesul de luare a deciziilor politice, la îmbunătăţirea dialogului deschis cu publicul pentru a încuraja încrederea reciprocă şi înţelegerea, şi sărbătorim stiinta ca expresie a uimirii umane in fata naturii. Deci, scopul nostru este de a stabili o reţea globală de comunicatorii de stiinta.

Guvernele şi companiile private trebuie să sprijine şi să investească în ştiinţa comunicării. Instituţiile de învăţământ şi mass-media ar trebui să accepte abordarea propusă de reteaua Beautiful Science. Noi cerem acestor organisme să colaboreze cu noi si intre ele pentru a încuraja energia, entuziasmul şi talentul aceastei noi generaţii de comunicatorii de stiinta.

Semnat de către membrii Beautiful Science Network din Austria, Azerbaidjan, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Israel, România, Serbia, Turcia şi Marea Britanie la Istanbul, 25 octombrie 2008.

vineri, 3 octombrie 2008

Rusi, balet, afise

Daca va preumblati zilele astea prin Bucale o sa vedeti niste afise despre spectacole de balet. Ceva cu Rusian balet. Spuneti-mi si mie va rog la ce va duce cu gandul acele afise?

Vreau sa vad si eu cu ocazia asta:

1. cati oameni gandesc ca mine.
2. daca io sunt singurul obsedat.
3. cati oameni mai citesc blogu. Sau ce ar putea fi blog.

vineri, 11 aprilie 2008

Albumu' de Barcelona

Holla muchachos amb muchacitas!

Bizonu mioritic s-a speriat de agitatia ocazionata de summitul NATO. Asa ca si-a luat copita la spinare si a poposit pe meleaguri catalane. Din asta a rezultat o incantare nemioritica, fara nationalisme ieftine (lasa dom'le ca astia cotropeau lumea in timp ce noi ne luptam cu turcii) sau caderi pe spate, ci o admiratie pentru locuri si oameni.

Nu a aparut nici perplexitatea socului cultural (e drept, a existat ceva oboseala), ci actiuni de cotropire a strazilor, parcurilor, muzeelor si manastirilor insotite din cand in cand de fotografieri si filmari, dar nu prea multe, ca doar e vorba de mioritici nu de japonitici.

Rezultatul il aveti sub forma unui album de Barcelona. Majoritatea pozelor sunt facute de Elena (domnisoara din poza de jos), care a fost foarte draguta ca le-a facut si oferit.

Vizionare placuta!

Si, mai jos aveti niste preview-uri: