Iata mai jos un articol despre cercetarea mea doctorala. A fost publicat in revista Scoala EDU.
Alegi sau eşti ales?
de Cătălin Mosoia | Jun 8, 2011
Silviu Apostol este doctorand al Facultății de Biologie din cadrul Universității din București unde studiază atractivitatea fizică umană. Cu alte cuvinte, ce trăsături fizice prețuim la viitorul partener de viață. Fiind vorba de o cercetare reducționistă, Silviu a ales pentru identificarea “legilor atractivității” doar vocile și fețele. În ceea ce privește atractivitatea, există clar și alți factori fizici precum mirosul, factorii sociali, culturali, educaționali sau de familie, dar Silviu a început doar cu cei doi: fața și glasul.
„Alegerile noastre se bazează pe o serie de adaptări mentale. La fel cum avem adaptări de a digera proteine, de exemplu, avem și adaptări de a face alegeri” spune drd. Apostol vorbind despre teoria de la care a pornit studiul. „Avem adaptări mentale de a ne alege partenerul, iar motorul acestora este faptul că ca genele noastre să ajungă în generația următoare însoțite de alte gene de calitate”, continua el. „Aici folosim verbul nu ca un proces conștient, ci mai degrabă ca pe o predispoziție evoluată prin selecție de-a lungul generațiilor”.
Azi o chestie serioasă: te invit să participi la un experiment ştiinţific online de aproximativ 10 minute în care să apreciezi cât de atractive sunt diferite feţe şi voci.
Mă interesează în primul rând felul în care aceste elemente contribuie la formarea unei impresii despre atractivitatea unei persoane. Cuplurile se constituie de obicei pe baza unor criterii precum compatibilitatea psihologică (personalitatea, caracterul), preocupările şi interesele comune. Dar prima impresie este dată de obicei de felul cum arată şi vorbeşte acea persoană.
În acest experiment măsurăm modul în care informaţiile vizuale (faţă) şi cele auditive (voce) contribuie la formarea primei impresii despre o persoană. Pentru această te rugăm să evaluezi atractivitatea unor tineri folosind informaţii vizuale şi auditive.
Pentru experimentul cu fețe și voci de femei apasă aici.
Pentru experimentul cu feţe şi voci de bărbaţi apasă aici.
În primul rând accesează linkul pentru stimulii de sex opus. Dar poţi face şi experimentul cu stimuli de acelaşi sex! În acest caz apreciază atractivitatea acelui individ faţă de un posibil partener.
Participarea este anonimă, sistemul nu permite legarea răspunsurilor tale de identitatea ta. Acest experiment este desfăşurat în cadrul Facultăţii de Biologie, Universitatea din Bucureşti în cadrul programului meu doctoral.
O chestie la care chiar mi-ar folosi dumnezeu: cand mi se intampla lucruri faine la care nu prea am contributie simt nevoia sa multumesc cuiva. Da', cum stim ca nu exista cineva care planifica treburile astea, cui multumesti?
Asta seara am vazut un film fain in care am vazut ca intr-o sala de cinema erau cativa oameni doar. Si noi eram printre cei putini din sala care se uitau la film.
Viata e ca filmu!
p.s. Filmul se numeste Iluzionistul (francez, animatie)
Îți solicităm participarea într-un un proiect de cercetare despre percepţia vocilor şi feţelor umane. Studiem dacă oamenii sunt capabili să aprecieze corect legătura dintre feţe și voci. Pentru asta te vom fotografia - foto tip buletin - și îți vom înregistra vocea pronunțând vocale. Înregistrările au loc la sediul Facultății de Biologie, Splaiul Independentei 91-94, Sector 5.
Participarea este anonimă și confidențială – nu vom folosi datele într-un mod în care vei putea fi identificat/ă!
Dacă ești hotarât/ă să ne ajuți dă un telefon la 0723 949 180 (Silviu Apostol) sau la 0720 299 487 (Ana-Maria Petrache) pentru a programa participarea. Sau scrie-ne la asilviu@gmail.com.
Stiu ca nu am mai scris de mult si fanii sunt toti dezamagiti. As fi avut multe de zis, dar am fost ocupat cu exprimarea non-online.
Va dau insa o mostra de ce mi-a trecut prin cap, bineinteles procesul fiind catalizat - multumesc Catalin!
E vorba de un articol despre lucruri si cum sunt ele conceptualizate de oameni. El incepe asa:
"Cu toate că teoria evoluţiei este larg acceptată în ştiinţă, indiferent dacă e vorba de biologie, de medicină sau de psihologie, în opinia publică se menţin încă anumite prejudecăţi și inexactităţi legate de acest proces. Acestea sunt datorate în mare parte concepţiilor filosofice și religioase despre lume în general, dar și modului uneori defectuos în care teoria evoluţiei este predată în școli sau este reflectată în mass-media. Pe de o parte, poate fi vorba de necunoaştere, dar pe de alta, se pot pune în evidenţă și o serie de concepţii greşite. Altfel spus, perspectivele abordate în ceea ce urmează.
Importanța lămuririi acestor concepţii eronate este relevată mai ales în contextul relaţiei teoriei evoluţiei cu religia, fie că este vorba de creştinism, de islam sau de alte confesiuni. De multe ori dialogul dintre aceste moduri de a vedea lumea - cel ştiinţific darwinist și cel religios - este împiedicat de felul în care oamenii înţeleg anumite mecanisme și implicaţii ale teoriei evoluţiei. Credem că o mai bună înţelegere a unor detalii ale teoriei evoluţiei ar face mai deschis dialogul și ar crea un climat propice discuţiilor."
El continua din ce in ce mai incitant, dar nu aici, ci la site-ul Ziarul Stiintelor pe care va invit sa-l vizitati aici.
Vin ca de obicei acasa, tarziu, cam beat, mirosind a fum si bere, cu dintii si limba mov si cu cugetul cam vinovat. Si o vad pe ea asteptandu-ma linistita si resemnata in intuneric, rece, prafuita si goala. Nici o noutate. Ma aplec totusi cu greutate peste ea incercand sa vad ce are. Aparent nimic. No news is good news. Pana la urma o deschid. Surpriza: nu una, nu doua, ci trei! Trei doamne, si toate trei diferite. Le iau in ordine aleatore:
- o scrisoare din Franta, nici acum nu am deschis-o. Mov!!!!! Foarte tare. Mersi Antoine! La multi ani si tie si sa ne vedem cu bine! Poate chiar la Besancon.
- un anunt de la posta sa ridic cartea de la oficiu ala de pe Matei Millo. Maine dimineata negresit. Si o sa vad cum e cu himera credintei in Dumnezeu in romana.
- o carte postala de pe alt continent, poate urmatorul. Cre' ca e o premiera, niciodata nu am primit una asa de peste mari si tari si oricum, nu din Africa. Mersi mult Elena si cine stie, poate chiar o sa excursionez Tunisia. Aslema si eu!
Am scris pentru ca niciodata nu s-au inghesuit in cutia mea postala linistita si resemnata in intuneric, rece, prafuita atatea vesti bune. Va multumesc!
P.S. Dar si aia cu spanac a fost buna! Prietenii stiu de ce! Ca sa nu mai zic de Shiraz.
P.S. 2 Am vazut o piesa azi. Buna, mai ales in partea a doua. Dar, conteaza si cu cine o vezi!
Dom'le, ie o rusine ce se intampla. Io astept de 20 de ani si aproape o luna sa termine odata filmu ala a lu domnu Sergiu de pe 25 dec 1989. Ca a dat inceputu si nu l-a mai reluat nici pana acuma. Pai ie posibil sa ne tina asa in suspensie 20 de ani? Ca nu stiu nici acuma cine a castigat meciu ala de box. Deci io zic ca domnu Nicolaescu sa roage pe domnii de la televiziunea romana libera sa verifice unde a ramas filmu si sa dea continuarea. Apoi, pot opri emisia. Pe bune, chiar nu va mai conta nimic dupa aia.
Iata ca am ajuns si in Sicilia. Acolo am observat pana la urma un fel de munte care, desi nu pare foarte semet, este coscogeamitea vulcanul.
Am urcat si noi (Francois cu subsemnatul), am facut autostopul, am dormit cu cortul intr-un crater dezafectat, ne-am lasat fraieriti de niste buticari sicilieni, ne-am verificat rezistenta la vant la 3000 m si pana la urma ne-am refugiat intr-un autobuz de la autobaza.
Multumim pe aceasta cale pe rand:
- lu' Argesi - pentru ca a avut ideea - lu' Argesi si Ioanei pentru ca mi-au imprumutat din echipamentul lor. Imi pare rau pentru manusa (era una mongola luata din Turcia). Daca o gasiti pe la Linguaglossa, sa stiti ca o declar nula! - lu' Francois pentru ca mi-a carat rucsacul si pentru ca a fost un companion entuziast. - Ralucai pentru ca mi-a imprumutat sacul de dormit (excelent!) - celor trei italieni care si-au schimbat traseul si ne-au dus cu masina la Rifugio di Sapienza - lu' inventatoru electricitatii care ne-a facut sa vedem de sus Catania noaptea. Foarte frumos licareau luminitele (licareau si inainte de vin cu acelasi numar de hertzi) - lu' cine a lasat ventilatoru deschis, ca astfel am avut ocazia de a vedea cat `caca di ochio` pot secreta globii nostri oculari dupa o zi de luat praf de lava in freza, suflat cu cca. 200 km/h - lu' naivii sicilieni care au lasat deschise masinile din autobaza astfel incat doi turisti cvasirataciti au putut inopta confortabil intr-unu' din ele. - lu' alti sicilieni simpatici care ne-au coborat pana la Linguaglossa, respectiv ne-au urcat pana la Taormina. - lu' Flying Spagetti Monster care ne-a adus teferi acasa. ;)
Uite si un filmulet ca sa nu ziceti ca doar ma laud:
De data asta ceva serios: vă invit vineri şi sâmbătă la un simpozion dedicat lui Charles Darwin, la 150 de ani de la publicarea cărţii „Despre originea speciilor”.
În cadrul evenimentului se va discuta „însemnătatea epocală a operei lui Darwin pentru ştiinţă precum şi pentru viziunea modernă asupra lumii şi omului. Totodată vor fi discutate principalele contribuţii care au fost aduse în ultimul secol şi jumătate la dezvoltarea ideilor formulate de Darwin şi ecoul acestor idei în disciplinele ştiinţifice înrudite, în disciplinele sociale şi în cercetarea filosofică.”
Simpozionul va începe în fiecare zi la ora 10 şi se va termina la ora 20, cu o pauză de la 14 la 16. Vor prezenta persoane din Bucureşti, Iaşi şi Cluj, specialişti în diferite domenii (biologie, filosofie, psihologie, medicină, teologie etc.). Simpozionul este organizat de Facultatea de Filosofie şi Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti.
Eu vă voi încânta, sper, cu o prezentare despre selecţia sexuală - cealaltă mare teorie a lui Darwin, din păcate mai puţin cunoscută.
Vineri vă aştept la Facultatea de Biologie, Amfiteatrul D. Brândză, Grădina Botanică, Aleea Portocalelor 3, iar sâmbătă la Facultatea de Filosofie, Splaiul Independentei nr. 204.
Programul complet:
Vineri, 20 noiembrie - Facultatea de Biologie, Amfiteatrul Dimitrie Brândză
10:00-10:10 Cuvânt de deschidere: Tatiana Vassu-Dimov, Decanul Facultăţii de Biologie
Secţiunea I Chairman: Mircea Dumitru
10.10-11.30: - Denis Buican (Paris), Darwinismul astăzi: teoria sinergică a evoluţiei - Ilie Pârvu, (Univ. din Bucureşti), Newtonianismul darwinian şi autonomia biologiei ca ştiinţă
11.30-11.45: Coffee break
11.45-12.00: - Alocutiunea Rectorului Universitatii din Bucuresti, prof. dr. Ioan Panzaru
12.00-14.00: - Octavian Popescu (Univ. Babeş-Bolyai), Biologia moleculara în perspectiva evoluţionistă - Mircea Flonta (Univ. din Bucureşti), Originea speciilor ca paradigmă a cercetării naturii
Secţiunea a II-a Chairman: Alexandru Ecovoiu
16.00-17.45: - Ion Cojocaru (Univ. Al. I. Cuza, Iaşi), Darwin şi evoluţia gândirii raţionaliste asupra lumii - Silviu Apostol (Univ. din Bucureşti), Selecţia sexuală - Anca Păunescu (Institutul de Biologie, Bucureşti), Efectele încălzirii globale asupra biodiversităţii din perspectiva teoriei evoluţioniste
17.45-18.00: Coffee break
18.00-20.00: - Carmen Strungaru (Univ. din Bucureşti), Origini biologice ale muzicii şi limbajului uman - Alexandru Ecovoiu (Univ. din Bucureşti), Importanta reţelelor de gene reglatoare în procesul evolutiv - Octavian Buda (U.M.F. Carol Davila, Bucureşti), Darwin şi medicina românească - o incursiune istorică
Sâmbătă, 21 noiembrie - Facultatea de Filosofie, Amfiteatrul C.R. Motru
Secţiunea a III-a Chairman: Ilie Pârvu 10.00-11.45: - Mihail-Radu Solcan (Univ. din Bucureşti), Evoluţia ca program de cercetare - Marcel Bodea (Univ. Babeş-Bolyai, Cluj), Evoluţionism şi predictibilitate - Constantin Stoenescu (Univ.din Bucureşti), Competiţie şi selecţie în procesul construcţiei sociale a ştiinţei
11.45-12.00: Coffee break
12.00-14.00: - Mircea Dumitru (Univ. din Bucureşti), Mintea şi conştiinţa în context evoluţionist - Dragoş Bîgu (Univ. din Bucureşti), Abordarea evoluţionistă a dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice la Thomas Kuhn - Virgil Iordache (Univ. din Bucureşti), Legea Growth with Reproduction în Originea speciilor: lege a naturii sau principiu teleologic ascuns? - Corina Grigoriu (Univ. din Bucureşti), Relaţia dintre evoluţie şi selecţia naturală în structura argumentativă a Originii speciilor
Secţiunea a IV-a Facultatea de Filosofie, Amfiteatrul Mircea Florian Chairman: Mircea Flonta
10.00-11.45: - Laurenţiu Staicu (Univ. din Bucureşti), De ce nu ne place Darwin? Teoria evoluţiei şi mitul dezvrăjirii lumii - Călin Săplăcan (Univ. Babeş-Bolyai, Cluj), Teologia după Darwin: evoluţie şi creaţie - Robert Mihai Popescu (Univ. Româno-Americană, Bucureşti), Poate fi acceptat cu adevărat darwinismul de către instituţiile religioase?
11.45-12.00: Coffee break
12.00-14.00: - Matei Stîrcea-Crăciun (Institutul de Antropologie, Bucureşti), Revoluţii darwiniene - Irina Buda (Univ. din Bucureşti), Conştiinţă şi adaptare - Constantin Vică (Univ. din Bucureşti), Evoluţie, software şi limbaje de programare
Secţiunea a V-a Facultatea de Filosofie, Amfiteatrul Mircea Florian Chairman: Mihail Radu Solcan
16.00-17.45: - Emanuel Socaciu (Univ. din Bucureşti), Reconstrucţii evoluţioniste ale contractului social - Mihai Cernea, Radu Uszkai (Univ. din Bucureşti), Către o fundamentare a teoriilor tip mâna invizibilă prin explicaţii darwiniste în ştiinţele sociale - Oltea Joja (Univ. Titu Maiorescu, Bucureşti), Egoism versus altruism în perspectivă evoluţionistă - Alexandru Iordan (Univ. din Bucureşti), Psihologia evoluţionistă
17.45-18.00: Coffee break
18.00-20.00: - Mircea Anghelinu (Univ. Valahia, Târgovişte), Darwinismul şi evoluţia culturală din perspectiva arheologiei preistorice - Viviana Anghel (S.N.S.P.A., Bucureşti), Raţionalitate şi cooperare din perspectiva unei abordări evoluţioniste - Walther Prager (Univ. din Bucureşti), Animalul cunoscător. Consecinţe epistemologice ale concepţiilor lui Aristotel şi Darwin despre capacitatea cognitivă a animalelor